Adelin

Ora 3 dimineata.Ger cumplit. Jos, in dreapta mea, disting o pata neagra in zapada inghetata. Curios, aprind lanterna : o cioara moarta, zacea cu ghearele impreunate. Mi-e mila de ea. Ma uit la Pobeda de la mana stanga. Mai am inca 10 minute, si ma schimba din post. Apoi realizez ca este sambata: brusc , ma hotarasc sa cer o invoire la comandant - cine stie ? - poate ca tine figura .
Vine si ora fatala: cioc, cioc, la usa atotputernicului .
-Permiteti sa raportez: sunt Adelin …soldat TR, si doresc si eu o invoire pentru sambata si duminica.
Tacere. Doar fumul subtire de Kent, serpuieste dinspre birou, amestecat cu arome spirtoase :
-De unde zici ca esti ?
-Din Teleorman .
-De unde , din Teleorman ?
-Din Rosiori de Vede.
-Iesi afara , si deschide usa regulamentar !
Stupoare! Ce sa insemne asta ? N-am facut nici-o greseala ! Ma conformez totusi, si ies afara.
Cioc, cioc, cioc .. de trei ori.
-Daaa .. !? se aude infundat de dincolo.
Intru si repet cererea :
- Permiteti sa raportez: sunt cutarita …soldat TR si doresc si eu o invoire pentru sambata si duminica.
- Vezi ca nu gandesti ? Nici acum n-ai intrat bine: trebuia sa -mi deschizi usa cu piciorul , asa ca iesi din nou afara, si intra regulamentar.
-Am inteles , sa traiti !
Gandesc la repezeala: "Sa stii , ca asta-i beat si nu mi-am dat seama ! Dar atunci , de unde mirosul asta de bodega?
In sfarsit , n-am incotro , trebuie sa-i fac nebunului pe plac !"
Cioc, cioc, cioc .. de trei ori.
-Daaa .. !? se aude de dincolo.
Apas clanta , si cu bocancul drept , imping incetisor usa si-o deschid larg la perete.
Galonatul , cu privirea pironita in bocancul meu, s-a intunecat mai intai, apoi rabufneste rosu la fata :
-Mama ta de escroc, de pungas pervers si nenorocit , faci misto de mine , ai ? Na, ia-ti biletul , si sa nu mai vii niciodata pe la mine ! Ai inteles ?
-Am inteles. Sa traiti !
Dupa trei pasi,ma-ntorc si deschid iar usa :
- Dar nu e completat !
-Si ce daca . Hai, .. valea c-ai inceput sa ma enervezi !
Am luat biletul de voie , gata stampilat si semnat in alb, si am iesit: Victorie !
Aveam 8 ore de libertate - Duminica dimineata !.
E bine si asa.
Ce ti-e si cu armata asta ! Nu-ti da timp de gandire!

Dimineata umeda, si ploioasa. Ma uit la ceas, si alerg in continuare. Peste 3 minute incepe ora de geografie cu Mironoiu. Scoala Generala de 8 ani , din centrul urbei , este o cladire veche, ingalbenita. In fata ei, cineva săpase peste noapte un sant lung , ca la Marasesti. O scandura uda , cu noroi pe ea ,tinea loc de podet. Nu ma opresc din fuga , dimpotriva : accelerez ! Un salt .. si inca unul .. inca putin, si … alunec violent pe scandura uda , si ma opresc intr-o pozitie grotesca si nefireasca.
Pe o scara a durerii, eu eram in lift: durerea era rea, nepaminteana ! N-am scos nici-un sunet ci doar am deschis gura ca un hipopotam. Dupa cateva clipe, ma ridic topaind in piciorul drept si ma sprijin de zidul scolii. Incerc sa indrept piciorul chircit, dar durerea revine din nou , mai salbatica.
Il indoi atunci la loc , si durerea dispare complet , ca prin farmec: "Doamne , ce sa fie asta ?"
Dupa cateva ore,la spital,apar radiografiile si odata cu ele , vesti sumbre: articulatia genunchiului este rau vatamata. Piciorul mi se umflase si se-nvinetise.
Sunt doua solutii, ambele de durata: operatie imediata, sau imobilizare la pat cu scripeti si contragreutati pentru cel putin 40 de zile.
Ai mei, ma urca-n Skoda , si ma duc din nou acasa , sa ma pregateasca de internare.
Apare si unchiul Pena. Vorbeste incet cu ai mei.
-De ce nu duci baiatu' la Zimbreasca ?
-Ce sa caut cu el in catunul ala ? veni replica tatei.
-Pai uite asa si .. asa .. e acolo un mosneag la margine de sat , care se pricepe si i s-a dus vestea.
-Pai, sa mergem , ca n-avem nimic de pierdut !

In sfarsit, ajungem la casa vestitului ,si dupa ce mosul se uita atent la picior si-l pipaie pret de 4-5 minute, imi face cu ochiul si- mi zice :
-Nepoate , .. se drege - da' o sa te cam doara !
-Daca e pericol , mai bine sa-l lasam asa , intervine unchiu Pena .
-Mai rau de-atit, n-are ce sa fie - zice mosu' si fara sa mai stea pe ganduri , incepu sa fluiere din gura un fel de doina ciobaneasca si in timp ce cu o mana strangea ritmic de articulatie, cu cealalta tragea incet - incet de calcai sa-mi indrepte piciorul.
Am inchis ochii de durere , dar cazna n-a tinut decat un minut. Cand am deschis ochii, doua lacrimi reci mi-au scapat in barbie, insa piciorul era drept .
Apoi, mosul mi-a infasurat genunchiul in piele de oaie intre doua sipci de placaj in timp ce fluiera acum una - ceva mai saltareata . Stia el , ce stia : era sigur ca reusise .
Ai mei l-au platit cu 100 de lei. Mosul n-a vrut mai mult.
Inainte de a pleca , mosu' mi-a mai zis :
-Sa stai cu piciorul nemiscat timp de 3 zile, iar dupa aia poti sa faci ce vrei !
Dupa 3 zile mergeam , sprijinindu-ma intr-un bat , dar .. mergeam !

Asa a fost: Aveam doar 13 ani, si un mosneag sarac din Zimbreasca mi-a vindecat piciorul , fluierind un cantec. Acolo unde stiinta cerea 40 de zile, mosul a cantat , o doina de-un minut.
Nici macar nu-i stiu numele ! Domnul sa-l odihneasca si sa-l primeasca-n gradina lui !

Anul 1973. Dialog la serviciul de pasapoarte din Alexandria:
-Tovarasu' profesor, nu putem sa va dam drumul decat asa : ori dumneavoastra si sotia, ori dumneavoastra si baiatu'; e imposibil altfel .
-Nu-i nici-o suparare tovarasu' Macovei. Renunt in acest caz. Nu vreau sa va fac necazuri la serviciu. Eu plec in concediu de placere , si nu pot sa-mi las nevasta sau baiatul acasa.
-Eu totusi am sa-ncerc sa va bag dosarul la cercetari , desi cei care cer ca dumneavoastra, se opresc de obicei in faza asta. Reveniti peste 30 de zile pentru raspuns , dar va repet, inca o data: sansele sunt minime - practic nule.

Dupa 30 de zile:
-Tovarasu' profesor , daca dumneavoastra nu va intoarceti, eu primesc vot de blam , si o suta de anchete de la Bucuresti.
-Stai linistit , tovarasu' Macovei , ca n-am ganduri de-astea.

Asta a fost tot. S-au privit in ochi, au dat mana, iar o secretara i-a inminat profesorului 3 pasapoarte.
Dupa 27 de zile, profesorul se-ntorcea cu-ntreaga familie, din calatoria vietii lui.

Asta a fost toata intamplarea.
In anul 1973, un securist , si-a riscat gradul si cariera pentru fostul lui profesor de matematica, fara sa primeasca nimic in schimb.
Practic, nu mai avea nevoie de fostul lui profesor, in pozitia in care se afla .Si totusi a facut-o.
Dupa 1989 , multi fosti securisti isi etaleaza averile si amantele prin talk show-ri la TV, incercand sa-si ascunda trecutul , iar cand vine vorba despre fostii lor profesori - acum pensionari, prefera exprimarea impersonala : Categorii defavorizate.

Desigur, ca intamplarea de mai sus , petrecuta intr-o perioada istorica nedreapta, a fost un caz rar si izolat.
Dar adevarat.

In decembrie 1989, au murit multi oameni nevinovati.
Printre cei ucisi , a plecat spre o lume mai buna , si securistul Macovei.
Fara pasaport.

Muzica tiganeasca, patimasă. Fuste lungi si colorate, stepe nesfarsite , si multi cai. Rulează "Satra". Sala neincalzita a cinematografului de langa "Lacto - Marna" amestecă laoalaltă, spectatori si sobolani . Cativa spectatori, tin cu precautie picioarele sus , proptite pe spatarele din fata.
Langa mine , ca-ntotdeauna e Irinel - colegul de banca din liceu, si -n urma cu doar doua ore - coleg de amfiteatru .
Brusc se face lumina ! In strada, ma pomenesc ca zic:
- Buna , Otilia ce mai faci ! ?
- Adelin, .. ce mica-i lumea ! Uite , m-a invitat Ana la un film , de ziua ei.
Acum doua ore, intalnisem in acelasi amfiteatru ochii Otiliei si de fiecare data , privirile noastre reveneau si zaboveau complice.
- Daca te-as fi invitat eu , n-ai fi venit !
- Da' , ce m-ai invitat ?
Asa a inceput totul .
Vacanta care a urmat , am petrecut-o impreuna la Paltinis , si-n Fagaras.
Anul urmator, de 8 Martie, eu eram rege si Otilia mea - regina , iar un popa hitru si cu nasul rosu, ne stropea coroanele cu busuioc :
- " Se uneste robul tau, Adeliiin .. cu roaba ta Otiliaaa … In numele Tatalui, al Fiului si-al Sfantului Duh …Amin . "

Cinematograful de langa "Lacto - Marna " nu mai este , dar amintirea lui va tine cat mine.

Usa amfiteatrului EC 105 se deschide larg , dar .. surpriza : nu apare profesorul de matematici speciale ci apare Belzebut.
Belzebut era porecla secretarului facultatii: un tip haios cu o fata de killer si parul tepos si rar:
-Azi nu mai faceti cursuri , ci mergeti la camine in Regie sa-l intampinati pe Tovarasu'.
Peste o ora , eram fiecare cu cate o floare in mana, pe marginea trotuarului din fata Institutului de Cercetari Hidrologice din Regie.
Un organizator de ceremonii ne schimba in ultimul moment locul: " Voi , cei de la Automatica , sa treceti pe trotuarul de vis-a vis."
In sfarsit , apare si coloana oficiala :
Dacii cu girofaruri, motociclisti pe motoare cromate, si apoi tovarasii in niste limuzine negre.
Coloana se sfarsea ca de obicei, cu un Mercedes alb - cu o cruce rosie, pe post de spital-ambulanta .
Atunci, privind superbul Renault 18 al "Tovarasului" , ma pomenesc ca ma rog in gand , unui Dumnezeu impersonal si indepartat :
"Daca o sa am norocul, sa am candva o masina, mi-as dori asa ceva sa fie: Renault 18 - dar sa nu fie neagra."

Ultima data , cand l-am vazut pe Tovarasu' , totul s-a petrecut ca intr-un film suprarealist:
Era in octombrie 1989, si coboram pe jos cu umbrela de ploaie deschisa , dealul din Pipera ca sa iau tramvaiul spre Intreprinderea de Avioane din Baneasa.
Se anuntase o vizita de lucru pe platforma Pipera.
In timp ce coboram la vale, vad ca urca o coloana de masini cu farurile aprinse,care incetineste la curba. Ma uit in dreapta, si -l vad pe Tovarasu' la nici doi metri de mine , pe locul din fata,de langa sofer. Involuntar, ne-am privit in ochi, iar Tovarasu' a inclinat capul in semn de buna ziua. La fel am facut si eu.
Apoi coloana , a luat iar viteza .
Mergeam inspre tramvai iar mintea mi-era confuza:
Poate m-a confundat cu unul de-al lui, care-i asigura paza traseului , si l-a salutat in semn de recunostinta ? Sau .. Cine stie ?
Uite, ca si el e tot un om - mi-am zis , daca se poarta politicos cu un nevazut - necunoscut din tara lui.
Oricum , am ramas mirat de intamplare. Simtea omul, ca-i apune steaua ? Poate ca da .. poate ca nu ! Cine stie ?

Doi ani mai tarziu, ma intorceam cu Otilia din Germania prin vama Virsand.
Conduceam absent - ca un pilot automat - dupa 1500 km de autostrada.
Privind cerul, pe langa oglinda retrovizoare, cautam printre nori , un semn cu chipul Domnului ca sa-i multumesc. N-am deslusit insa, nimic.
Dupa alti 600 de km , parcam in fata casei, o masina rosie.
Renault 18.

Imperiul "raului" crapa haotic din toate partile. Planuri ce pareau de neclintit pe secole, s-au dovedit niste himere . "Razboiul stelelor" declansat de Reagan , dadea roade si sperante la milioane de oameni.
Acum razboiul rece se dilueaza perfid si treptat, in retele internationale de spionaj. Din lesa acestora, vor scapa mai tarziu ,voit sau nevoit , monstruoasele retele teroriste care vor incerca sa transforme raposatul razboi rece, in altul .. ceva "mai eficient" , adica intr-un razboi practic - cald.

Oamenii sunt insa departe deocamdata, de chestiile astea.
Ne pregatim de vot si discut cu amicul meu Dorin, in sufragerie:
- Eu votez cu Campeanu , cu liberalii.
- Si eu la fel , zice el.
La cei 90 de ani pe care-i ducea-n spate, mamaia parea absenta, dar spre surprinderea mea, intervine in discutie:
-Sunteti putini.
-Da' de unde stii - Bre ? Matale nu mergi la vot ?
-N-are nici-un rost - raspunse ea si adauga :
-Duceti-va voi , sa vedeti macar cum e ! Poate ca o sa v-adunati mai multi, mai incolo.

Ajungem la urne, si vedem cozi de sute de metri cu bunici si bunicute care laudau FSN-ul si pe charismaticul lui sef.
O data cu votul aruncat in urne, incercau sa demonstreze ca viata lor irosita intr-un secol de istorie nebuna , nu s-a scurs degeaba. Privindu-i , am avut atunci un sentiment contradictoriu:
Acesti batrini,nu numai ca nu erau sinceri, ci refuzau supliciul adevarului, care le reamintea de propriile lor slabiciuni si compromisuri.
Ii detestam, dar apoi mi s-a facut mila de ei: "Mai devreme sau mai tarziu, adevarul va triumfa si n-as dori sa fiu atunci, in pielea lor!"
Eram deprimat, si am realizat atunci ceva de-a dreptul infricosator :
Dictaturile nu apar peste noapte , ci ele sunt acceptate treptat de popoare si generatii intregi . Intr-un final macabru, nimeni nu mai cracneste ! Un final si mai macabru este rezervat insusi dictatorului , insa mult prea tarziu , si dupa ce raul fusese deja facut. La fel s-a intamplat si cu valorosul popor german intre anii 1933-1945.
Poporul german n-are nici-o vina ,dar generatia razboiului - Da! .
Si trebuie sa si-o asume !
Nemtii , si-au recunoscut si si-au asumat erorile !
Noi , inca nu !

De-abia acum , o parte dintre cei care mai traiesc, si-au dat seama cu regret,ca atunci , la acele cozi si-au votat pensiile si inca ceva .. mult mai cumplit :
Si-au interzis sa creada, ca niciodata nu-i prea tarziu sa incerci sa traiesti altfel, daca viata de pana atunci nu ti-a placut .
La fel ca sinucigasii inainte de secunda fatala !
Intorcand spatele viitorului , ei au intors spatele propriilor lor copii si nepoti, adica insasi vietii.
Sarmani, batrini !

Anul 1992. Sarbatoare la crestini. Doua camioane,cu prelate , langa piata Obor , ascundeau icnete cutremuratoare: behaituri de miei neputinciosi , si sange siroind pe obloane si pe anvelope. Un macel in plina strada. Eu si Otilia , intoarcem capul si plecam in graba. Pe drum ne intrebam daca traditia chiar merita orice. Si traditiile se pot schimba , ca si vremurile de altfel. Poate n-ar fi rau. Aveam in buzunar , banii de miel. Langa halele cu carne, un batrin si doi nepotei , vindeau 4 pisoi mici , dragalasi si cu ochii albastri. Pretindeau ca sunt de rasa. Nu erau.
Atunci l-am remarcat: nu -ti dadeai seama daca este pisic sau pisicuta, dar era cel mai frumos dintre ei. Am scos banii de miel, si l-am cumparat. Otilia, l-a ascuns la piept , sub pelerina.
Cu restul de bani, am cumparat o gaina mare, ambalata -n plastic.
Din 1992, n-am mai cumparat miel de Paste . L-am considerat copilul oii. O fi bine , o fi rau .. cine stie ? Cine poate sti ?
Poate ca mitul sacrificiului, ar fi bine sa ramina ceea ce este : un mit.
Nu este un sfat, ci mai mult o dorinta.
In Sambata Pastelui , eu si Otilia , ne intorceam din piata Obor acasa, gata pregatiti sa sarbatorim Invierea Domnului.
Sub pelerina Otiliei , băteau două inimi.

A venit si 1995. Tranzitie fara sfarsit. Salarii mici , si lume nevoiasa. E Duminica si-i propun Otiliei: " - Hai in talcioc sa cumparam un CD."
Ca de obicei, gasim numai CD-uri pirat. Dar ce alta alternativa aveam?
Langa cei cu CD-uri, in dreapta ,o femeie palida dar curatica , cu niste carti , un mixer si patru pahare asezate cu grija pe-un ziar.
Fara sa vreau , ma trezesc ca intreb:
-Cat face mixerul ?
-Cincizeci de mii ,veni raspunsul.
-Patruzeci , zic eu fara interes.
De dupa paltonul femeii,aparu un cap de fetita ,ca un inger de vreo 5-6 anisori cu o mana agatata de buzunarul maica-si , si zgaltaindu-l repetat :
- E bine , e bine .. Mami. Hai .. Mami , vinde-l , te rooog … haaai , vinde-l !
Simt mana Otiliei strangandu-se pe bratul meu si -mi sopteste-n ureche:
" Cumpara-l !"
Intind bancnota de cincizeci de mii,iar femeia se cauta sa-mi dea inapoi zece.
- Restul e al fetitei ! ma trezesc zicand.
- Multumim mult ! zice femeia putin cam stanjenita.
Plecam si auzim in urma , glasul fetitei:
- Mami , cand mi-o cumperi ? Mergem acum ? Hai sa plecam ! Haaai .. Te rooog .. !
- Da da , mergem acum.. se auzi glasul maica-si.
Au trecut anii , si de curand am vazut intr-o vitrina un mixer nou, modern.
-Chiar vrei sa-ti iei alt mixer ? o intreb pe Otilia.
-Nu , veni raspunsul ei pe negandite , si -mi stranse bratul la fel ca acum 10 ani, in targ.

Acasa, intr-un tarziu, Otilia-mi spune:
- Cred ca acum pustoaica e la liceu , si are si ea telefon mobil la fel ca toti colegii ei. M-as bucura sa fie asa !
- Nu stiu daca are celular , dar de doua lucruri poti sa fi sigura :
Ai ei, n-au ajuns miliardari, si nici ea - nu se drogheaza.
Apoi , am stins lumina , si ne-am culcat .

In noaptea aceea , am visat frumos si colorat:
Eram un pescărus, peste ocean. Zburam , si trăgeam dupa mine un planor vopsit ca un curcubeu, ce se rotea periodic ca o elice pe un cer de friscă.
Dimineata , Otilia era zâmbitoare si bine dispusă.
Am întrebat-o:
- Ce-ai visat ?
- Ceva atât de haios, incât .. sigur nu m-ai crede, asa că .. mai bine,nu-ti spun !

Pustoaica ne trimisese-n somn, fără să stim , câte un SMS.

Apas ritmic telecomanda televizorului in speranta ca voi gasi ceva sa-mi placa. Nu gasesc.
Renunt sa mai caut ceva anume, dar imaginea se opri intamplator la un post unde o duduie corpolenta si tifnoasa repeta un show in care tipa bezmetic si facea grimase grotesti.
- A, nu ! aud vocea Otiliei. Muta-l te rog de aici !
Apas inca o data telecomanda si apare un tip spilcuit cu discursul atât de tern si plictisitor încât limba de lemn revenea constant , ca o dulce adiere.
Se tot chinuia sa ne administreze ca pe o doctorie , niste chestii pe care nici el nu le intelegea: ceva despre marketing si economie.
Ma trezesc ca-i zic Otiliei :
- Oare cu cat sunt platite "umbrele" astea ca sa ne faca rau pe ecran ?
- Pai se pare ca .. destul de mult ! Ei sunt oameni de show ! completa Otilia.
Fara sa judec prea mult, adaugai :
-Diavolul este ceva mai "atent" cu copii lui , decât bunul Dumnezeu.
-Asta ce mai e ? Axioma zilei ?- veni replica Otiliei , si se retrase zambind in bucatarie.
Atunci am inchis ochii, incercand sa evadez , si sa ma relaxez in altfel. Mintea o luase razna!
Cu un an inainte , fusesem intr-o excursie in Maramures si incercam s-o rememorez.
Chiar imi inchipuiam , un show al celor doua "umbre" în incinta cimitirului de la Sapînta. Ma pufni rasul ! Cine sa-l mai urmareasca ? Cine sa le mai asculte prostiile, strâmbaturile sau pustiul vorbei ? Toti alergau pe la cruci sa se distreze , împacându-se astfel cu ei însisi si cu Cel de sus care tot îi mai iubea, asa saraci si pacatosi cum erau !
Toate reflectoarele "Marelui Regizor" se îndreptasera catre ei !
In final, nemaiavând lumina, "umbrele" dispareau cu axioma lor cu tot, intr-un vacarm de fluieraturi si huiduieli !
Ma pufni rasul din nou. As fi vrut sa vad filmul asta !
Deschid ochii , si o vad iar pe Otilia.
- Ce faci ? Dormi sau razi ? Te-ai prostit, boierule !
- Nu cred ca exista in toata tara asta, oameni de show mai mari ca satenii din Sapînta .
- Asta ce mai e ?
- Alta axioma .
- Tot axioma zilei ?
- Nu ! Asta e axioma noptii !
Apoi am adormit de-a binelea si fara vise, ca un prunc satul , pana a doua zi.

    Este Duminica. Dimineata de vara. Deschid ochii in lumina ferestrei, si ca de obicei, imi privesc mainile. Apoi, imi vine un gand teribil ,ca o durere surda :
"Doamne , .. se pare ca .. imbatranesc !"
Pe neasteptate, nodul din gat s-a transformat in roua de sub gene.
Inciudat, dau sa sterg repede urmele, dar mana s-a oprit , intepenita de un sentiment straniu de rusine amestecat cu bucurie.Ca sa-mi ascund slabiciunea , imi vine in minte o idee meschina, dar o abandonez repede cu sila si dispret; ma amageam singur ca tocmai gasisem "vinovatul":
Lumina orbitoare din fereastra !
Apoi, ca intr-o ceata deasa , m-a invaluit o senzatie unica prin ciudatenia ei: eram si trist si bucuros in acelasi timp.Tristete si bucurie laolalta, intr-un vartej ametitor. De abia peste cateva momente, am realizat - privind Soarele - ca de fapt umezeala diminetii se mutase din fereastra in ochii mei , de bucurie si nu de tristete, asa ca am lasat ochiului ce este al ochiului , si cred ca involuntar , am schitat atunci un zambet.
Da , este Duminica si nu ma grabesc. Sunt in pat , si langa mine, Otilia inca doarme , iar copii sunt de ieri , intr-o excursie la munte cu colegii.

Inchid ochii din nou , si ma abandonez total:

Asadar , ... inca traiesc !     De ce n-as fi fericit ?
Hai sa recapitulam : Am un acoperis deasupra capului , si multi dintre semenii mei , din pacate nu-l au !
In fiecare dimineata, ma trezesc alaturi cu femeia ce-am ales-o : o fiinta minunata !
Inca mai avem , un serviciu din care ne ducem traiul , si mai avem doua fete carora le dorim o viata ceva mai buna decat a noastra : una - cea mare - viitoare arhitecta , si cealalta - cea mica - viitoare… ce-o vrea ea !
Mai avem un caine - un dachsund german - care nu latra niciodata ca sa ceara de mancare , chiar daca ii este foame. Latra la noi , doar cand ne certam.
Mai avem un Renault cu care am aratat copiilor Romania profunda , pentru ca sa judece singuri mai departe ce e bine si ce e rau , iar daca o sa vrea Domnul , poate le vom arata si alte meleaguri.
      Parintii imi sunt - slava Domnului - inca in viata , si le sunt recunoscator ca m-au " proiectat " in asa fel incat sa ma simt bine cu mine insumi . Am aflat , tot de la ei ,   ca perna de sub cap trebuie sa aiba fundatia unei catedrale , asa ca de cand ma stiu , am avut mereu somnul linistit .
Au avut dreptate ! Aproape zilnic le fac o vizita . Nici nu este prea greu , caci stam aproape .

Si la urma urmei , oare ce n-am realizat dupa '89 incoace ? :
Nu am cumparat aproape nimic important in afara de un computer.
Nu am vandut aproape nimic - si mai ales ,
Nu am vandut pe nimeni ca sa - mi cumpar viitorul .
Nu m-am inscris in nici - un partid.
Nu am intrat nici in pretinsa - clasa de mijloc.
Nu am capatat nici averi furate -   blestem pentru urmasi - drept simbrie de credinta , fata de tot felul de echipe oculte , corupte si iresponsabile.
N-am fost nici ambasador al minciunii , platit cu functii sau demnitati .
Mare paguba !

Cel mai important este ca suntem inca sanatosi , si in viata, intr-o lume care pare ca se scufunda , si in care sublimul se amesteca intr-un mod nemeritat cu mocirla.   Multi dintre oamenii care mi-au inseninat copilaria , adolescenta si tineretea nu mai sunt: bunici , rude, profesori , parintii prietenilor , chiar si unii prieteni . Toti s-au prapadit , macinati de amar' de ani , de lipsuri , pensii mici , sau boli necrutatoare. Domnul sa-i odihneasca !

Doamne , cum a mai trecut vremea !: 47 de ani .. parca au fost clipe !.
Am pierdut mult timp alergand dupa un confort care niciodata nu ma satisfacea si am scapat din vedere lucrul cel mai important :
Viata este scurta , si trebuie luata ca atare:
Si cu bucurii, si cu tristeti, adica tot spectacolul de la inceput si pana la sfarsit ..

O intepatura ascutita in tampla stanga, ma trezi din visare !
- Ei ... ma doare, ce faci ?
- Iaca si al treilea fir alb, din saptamina asta !
- Vrajitoare, perfida ! Ai sa mi-o platesti .. chiar acum .
M-am intors iute , la fel ca acum 24 de ani in Fagaras , reluind o veche lupta , pe viata si pe moarte , cu razboinica Otilia .

"Vezi , ce simplu era ? Puteam acum sa jur , ca viata nu-i urata."
"Inca e bine !"